© 2004 Fundația Urantia. Toate drepturile rezervate.
Mesagerii Solitari formează legiunea personală și universală a Creatorului Comun; ei sunt primul și cel mai vechi ordin al Personalităților Superioare ale Spiritului Infinit. Ei reprezintă acțiunea creatoare inițială a Spiritului Infinit, lucrând solitar pentru a aduce la existență spirite personale solitare. Nici Tatăl, nici Fiul, nu au participat direct la această prodigioasă spiritualizare.
Acești mesageri spirituali au fost personalizați într-un singur episod creativ, iar numărul lor este staționar. Cu toate că una dintre aceste ființe extraordinare este asociată cu mine în prezenta misiune, nu știu câte personalități ale acestui ordin există în universul universurilor. Știu doar, din timp în timp, câți sunt înscriși în registrele noastre ca funcționând în momentul respectiv, în jurisdicția suprauniversului nostru. Conform acestui ultim raport de pe Uversa, observ că existau aproape 7.690 de miliarde de Mesageri Solitari operând în interiorul frontierelor Orvontonului, și presupun că această cifră este considerabil inferioară unei șeptimi din numărul lor total.
Imediat după creația celor Șapte Spirite ale Circuitelor Havonei, Spiritul Infinit a adus la existență vastul corp al Mesagerilor Solitari. Nici o parte a creației universale nu este preexistentă Mesagerilor Solitari, mai puțin Paradisul și circuitele Havonei; ei au operat în marele univers aproape din eternitate. Ei sunt fundamentali pentru tehnica divină a Spiritului Infinit care încearcă să se reveleze pe sine imenselor creații ale timpului și spațiului și să ia un contact personal cu ele.
Cu toate că acești mesageri există din timpuri apropiate de eternitate, ei au cu toții conștiința unui început al individualității. Ei sunt conștienți de timp, deoarece sunt primii dintre creațiile Spiritului Infinit care posedă această conștiință a timpului. Ei sunt primii născuți din creaturile Spiritului Infinit care au fost personalizate în timp și spiritualizate în spațiu.
Aceste spirite solitare provin de la începuturile timpurilor, ca ființe spirituale desăvârșite și perfect înzestrate. Ele sunt toate egale, nu există nici clase nici subdiviziuni fondate pe variante personale. Clasificarea lor este în întregime bazată pe tipul de muncă pentru care sunt desemnați din vreme în vreme.
Muritorii debutează ca ființe aproape materiale pe lumi ale spațiului și se ridică lăuntric către Marile Centre; aceste spirite solitare debutează în centrul tuturor lucrurilor și aspiră profund la primirea de sarcini în creațiile îndepărtate, mergând până la lumile individuale ale universurilor locale cele mai din afară, și chiar dincolo de ele.
Cu toate că sunt numiți Mesageri Solitari, ei nu suferă din cauza solitudinii lor, deoarece le place cu adevărat să lucreze singuri. Sunt singurele ființe din întreaga creație care pot
Mesagerii Solitari nu sunt izolați în serviciul lor; ei sunt constant în contact cu bogățiile intelectului din întreaga creație, deoarece sunt capabili să "se branșeze" pe toate teledifuziunile domeniilor sejurului lor. Ei pot de asemenea intercomunica cu membrii propriului lor grup imediat, ființe făcând același gen de muncă ca și ele în același supraunivers. Ei ar putea comunica cu alți Mesageri Solitari, însă au primit de la consiliul Celor Șapte Spirite Maestru ordinul de a nu o face, și ei sunt un grup loial; nu vor încălca acest ordin. Nu există nici un exemplu ca vreun Mesager Solitar să se fi poticnit în întuneric.
Mesagerii Solitari, la fel ca și Directorii de Putere ai Universului, figurează printre rarele tipuri de ființe care activează în toate domeniile, fiind lipsite de riscul de a fi arestate sau deținute de tribunalele timpului și spațiului. Ei nu ar putea fi citați să apară în fața altor persoane decât Cele Șapte Spirite Maestru, însă în toate analele universului principal nu s-a menționat niciodată că acest consiliu al Paradisului ar fi fost chemat să judece cazul unui Mesager Solitar.
Acești mesageri care se trimit singuri sunt un grup de ființe create demne de încredere, independente, înzestrate cu aptitudini variate, profund spirituale și compătimitoare, care derivă din a Treia Sursă-Centru; ei acționează prin autoritatea Spiritului Infinit care locuiește pe Insula centrală a Paradisului, așa cum este ea personalizată pe lumile sediu ale universurilor locale. Ei participă constant la circuitul direct care emană din Spiritul Infinit chiar și atunci când activează în creațiile locale sub influența imediată a Spiritelor-Mamă ale universurilor locale.
Există un motiv tehnic pentru care Mesagerii Solitari trebuie să călătorească și să lucreze singuri. Pe parcursul a scurte perioade, și atunci când sunt staționari, ei pot colabora cu un grup, însă această încorporare îi privează radical de susținerea și de orientarea circuitului lor din Paradis; ei sunt atunci în întregime izolați. Atunci când se găsesc în tranzit sau activează în circuitele spațiului și în curenții timpului, dacă unul dintre ei se găsește în vecinătatea imediată a unuia sau mai multora Mesageri Solitari contactul cu forțele circulante superioare este imediat întrerupt. În limbajul simbolurilor voastre, voi spuneți că sunt toți "scurcircuitați". De aceea, ei posedă în mod inerent o putere de avertizare automată, un semnal de alarmă care acționează infailibil pentru a-i preveni de orice risc de coliziune și pentru a-i menține la o distanță suficientă pentru a nu exista o interferență cu propria lor funcționare efectivă. Ei posedă astfel puteri inerente și automate care detectează și indică apropierea spiritelor inspirate ale Trinității și a Ajustorilor Gândirii divini.
Acești Mesageri Solitari nu au puterea de a își extinde sau de a-și reproduce propria lor personalitate, însă nu există practic nici o muncă în universuri la care ei să nu poată participa, aducând o contribuție esențială și sigură. Ei sunt în special marii salvatori ai timpului pentru administratorii problemelor universului; și ei ne asistă toți, de la cel mai nobil până la cel mai umil.
Mesagerii Solitari nu sunt atașați în permanență nici indivizilor nici grupurilor de personalități celeste. Misiunile lor le sunt întotdeauna precizate, iar pe parcursul
Mesageri Solitari sunt afectați de Spiritul Infinit următoarelor șapte diviziuni de serviciu:
1.Mesageri ai Trinității Paradisului.
2.Mesageri ai Circuitelor Havonei.
3.Mesageri ai suprauniversurilor.
4.Mesageri ai Universurilor Locale.
5.Exploratori de Desemnare Nedirecționată.
6.Ambasadori și Emisari de Misiune Specială.
7.Revelatori ai Adevărului.
Sub toate raporturile, acești mesageri solitari sunt interschimbabili între un tip de serviciu și un altul; astfel de transferuri au loc constant. Nu există ordine separate de Mesageri Spirituali; ei sunt spiritual asemănători și egali din toate punctele de vedere. Cu toate că sunt în general desemnați de numărul lor, ei sunt cunoscuți de Spiritul Infinit sub nume personale. Celelalte ființe îi cunosc pe nume sau după numărul ce desemnează afectarea lor curentă.
1.Mesagerii Trinității Paradisului. Nu am permisiunea de a revela multe lucruri asupra muncii de grup a mesagerilor afectați Trinității. Ei sunt slujitorii secreți de încredere ai Deităților. Când sunt trimiși cu mesaje speciale implicând politica nerevelată și conduita viitoare a Zeilor, noi nu cunoaștem nici un caz în care ei să fi divulgat vreun secret sau să fi trădat încrederea pusă în ordinul lor. Și toate acestea sunt spuse aici nu pentru a lăuda perfecțiunea lor, ci mai degrabă pentru a scoate la iveală faptul că Deitățile pot să creeze și chiar creează ființe perfecte.
Confuzia și zbuciumul Urantiei nu semnifică faptul că Șefilor Paradisului le lipsește interesul sau abilitatea în rezolvarea problemelor în mod diferit. Creatorii posedă deplina putere de a face din Urantia un adevărat paradis, însă un astfel de Eden nu ar contribui la dezvoltarea unor caractere viguroase, nobile și experimentate, pe care Zeii le călesc cu atât de multă siguranță pe lumea voastră între nicovala necesității și ciocanul neliniștii. Temerile și tristețile voastre, încercările și dezamăgirile voastre fac la fel de mult parte din planul divin de pe sfera voastră, ca perfecțiunea cea mai înaltă și adaptarea infinită a tuturor lucrurilor la scopul lor suprem pe lumile universului central și perfect.
2.Mesageri ai Circuitelor Havonei. Pe tot parcursul carierei voastre ascendente veți fi capabili să detectați vag, dar tot mai bine, prezența Mesagerilor Solitari; cu toate acestea, numai înainte de a fi atins Havona îi veți recunoaște negreșit. Primii dintre acești mesageri pe care îi veți vedea față în față vor fi aceia ai circuitelor Havonei.
Mesagerii Solitari se bucură de relații speciale cu nativii lumilor Havonei. Acești mesageri, care sunt atât de handicapați funcțional când sunt asociați unul cu altul, pot fi în comuniune foarte strânsă și personală cu nativii Havonei și ei sunt efectiv. Însă este cu totul imposibil să comunicăm minții umane satisfacția supremă care rezultă din contactul între mintea acestor ființe divin perfecte și spiritul acestor personalități aproape transcendente.
3.Mesageri ai suprauniversurilor. Cei Îmbătrâniți de Zile, aceste personalități originare ale Trinității care prezidează destinele celor șapte suprauniversuri, aceste trio-uri de putere divină și de înțelepciune administrativă, sunt însoțiți din abundență de Mesageri Solitari. Numai prin acest ordin de mesageri șefii triunici ai unui supraunivers pot comunica direct și personal cu șefii unui alt univers. Mesagerii Solitari sunt sigurul tip de inteligențe spirituale, cu excepția Spiritelor Inspirate ale Trinității, care să poată fi trimis direct de la un sediu al unui supraunivers la un altul. Toate celelalte personalități sunt nevoite să treacă prin Havona și prin lumile administrative ale Spiritelor Maestru pentru a face astfel de deplasări.
Există anumite tipuri de informații care nu pot fi obținute nici de Mesagerii Gravitației, nici prin reflexivitate, nici prin teledifuziune. Și când Cei Îmbătrâniți de Zile vor să cunoască cu toată certitudinea aceste lucruri, ei trebuie să trimită un Mesager Solitar la sursa de cunoaștere. Cu mult timp în urmă de prezența vieții pe Urantia, Mesagerul Solitar asociat acum cu mine a fost însărcinat cu o misiune în afară de Uversa, în universul central — el a fost absent de pe listele de apel de pe Orvonton aproape un milion de ani, însă a revenit la timpul cuvenit și cu informațiile dorite.
Nu există limitări care să se impună serviciului Mesagerilor Solitari în suprauniversuri; ei pot opera ca executori ai înaltelor tribunale sau pot strânge informații pentru binele tărâmului. Între toate supracreațiile, cel mai mult le place să slujească pe Orvonton, căci aici nevoile sunt cele mai presante și prilejurile de a face eforturi eroice sunt mult înmulțite. Pe tărâmurile în care necesitățile sunt cele mai mari, ne bucurăm toți de satisfacția unei activități cât mai complete.
4.Mesageri ai Universurilor Locale. În serviciile unui univers local, nu există limite la funcțiunile Mesagerilor Solitari. Ei sunt fidelii revelatori ai motivațiilor și ai intențiilor Spiritului-Mamă al universului local, cu toate că ei sunt sub deplina jurisdicție a Fiului Maestru domnitor. Și acest lucru este adevărat pentru toți mesagerii care activează într-un univers local, fie că ei călătoresc plecând direct din cartierul general al universului, fie că acționează temporar în legătură cu Părinții Constelațiilor, Suveranii Sistemelor sau Prinții Planetari. Înainte de concentrarea tuturor puterilor în mâinile unui Fiu Creator în epoca revelării sale ca șef suveran al universului său, mesagerii universurilor locale activează sub îndrumarea generală a Îmbătrâniților de Zile și sunt imediat responsabili în fața reprezentantului lor rezident, Uniunea de Zile.
5.Exploratori de Desemnare Nedirecționată. Atunci când corpul de rezervă al corpului Mesagerilor Solitari are recruți în număr prea mare, este emis un apel pentru exploratori voluntari prin unul dintre cei Șapte Directori Supremi de Putere; voluntarii nu lipsesc niciodată, deoarece mesagerii adoră să fie trimiși ca exploratori liberi și nelimitați pentru a încerca emoția vie de a descoperi embrionii de organizare ai unor lumi și universuri noi.
Ei se duc să examineze indiciile oferite de contemplatorii de spațiu ai tărâmurilor. Deitățile Paradisului cunosc indubitabil existența acestor sisteme energetice spațiale încă nedescoperite, însă nu divulgă niciodată astfel de informații. Dacă Mesagerii Solitari nu ar explora și nu ar repera aceste centre energetice în curs de organizare, aceste fenomene ar rămâne mult timp fără să fie remarcate chiar și de inteligențele tărâmurilor adiacente. În calitate de clasă, Mesagerii Solitari sunt extrem de sensibili la gravitație; în consecință, ei pot uneori detecta prezența probabilă a foarte mici planete întunecate, chiar lumile care sunt cele mai adaptate pentru a experimenta viața.
Acești mesageri exploratori de desemnare ndirecționată patrulează prin universul principal. Ei sunt mereu plecați în expediții de cercetare în regiunile neexplorate ale întregului spațiu exterior. O foarte mare parte a informațiilor pe care le deținem asupra problemelor domeniilor spațiului exterior este datorată explorărilor Mesagerilor Solitari, deoarece ei lucrează și studiază adesea cu astronomii celești.
6.Ambasadorii și Emisarii de Misiune Specială. Universurile locale situate în interiorul unui același supraunivers obișnuiesc să facă schimb de ambasadori aleși dintre nativii ordinelor lor de filiație. Cu toate acestea, pentru a evita întârzierile li se cere adesea Mesagerilor Solitari să meargă, în calitate de ambasadori, de la o creație locală la alta pentru a reprezenta și a interpreta un tărâm pe lângă altul. De exemplu, atunci când un nou este descoperit un nou tărâm locuit, el se poate găsi atât de departe în spațiu încât ar fi necesar foarte mult timp ca un ambasador înserafimat să poată atinge acest univers îndepărtat. O ființă înserafimată nu are posibilitatea de a depășii viteza de 899.370 de kilometri urantieni pe secundă din timpul vostru. Stelele masive, curenții încrucișați și ocolurile, precum și tangentele de atracție vor tinde toate să micșoreze această viteză, astfel încât pe parcursul unei lungi călătorii media sa se va stabili în jurul cifrei de 899.370 kilometri pe secundă.
Atunci când se constată că vor fi necesari sute de ani unui ambasador nativ pentru a atinge un univers local foarte îndepărtat, cerem adesea unui Mesager Solitar să se ducă imediat pentru a activa ca ambasador interimar. Mesagerii Solitari pot pleca cu un foarte scurt preaviz, nu independent de timp și de spațiu, cum fac Mesagerii Gravitației, însă cam tot așa. Ei servesc și în alte împrejurări ca emisari în misiune specială.
7.Revelatori ai Adevărului. Mesagerii Solitari consideră misiunea de a revela adevărul ca cea mai înaltă datorie a ordinului lor. Și ei acționează din timp în timp în această calitate, de la suprauniversuri până la planetele individuale ale spațiului. Ei sunt frecvent atașați unor comisii însărcinate să lărgească revelația adevărului lumilor și sistemelor.
Mesagerii Solitari sunt tipul cel mai elevat de personalități perfecte, de încredere, disponibile în toate domeniile, pentru a transmite rapid mesaje importante și urgente pentru care ar fi contraindicat să se utilizeze serviciul de teledifuziune sau mecanismul de reflexivitate. Ei servesc într-o nesfârșită varietate de misiuni, venind în ajutorul ființelor materiale și spirituale ale tărâmurilor, în special atunci când este implicat elementul timp. Dintre toate ordinele atașate serviciilor domeniilor suprauniversale, ei sunt ființele personalizate cele mai înalte și cele mai înzestrate, și care sunt, totodată, atât de aproape de a sfida timpul și spațiul.
Universul este bine înzestrat cu spirite care utilizează gravitația în scopul deplasării; ele pot merge oriunde și oricând — instantaneu — însă nu sunt persoane. Anumiți traversatori ai gravitației, alții, sunt ființe personale, de exemplu Mesagerii de Gravitație și Arhiviștii Transcendenți, însă ei nu sunt la dispoziția administratorilor suprauniversurilor și ai universurilor locale. Lumile sunt pline de îngeri, de oameni, precum și de alte ființe înalt personale, însă acestea sunt handicapate de timp și de spațiu. Limita de viteză pentru cea mai mare parte a ființelor neînserafimate este de 299.790 kilometri de-ai lumii voastre pe secundă a timpului vostru. Creaturile mediene, precum și anumite alte ființe, pot atinge și ating adesea o viteză dublă, de 599.850 kilometri pe secundă, în timp ce serafimii și alte ordine pot traversa spațiul cu o viteză triplă, de aproximativ 899.370 de kilometri pe secundă.
De aceea, Mesagerii Solitari sunt în general folosiți pentru mesaje și servicii în situații în care personalitatea este esențială pentru reușita misiunii și în care se dorește să se evite pierderile de timp care ar fi ocazionate de trimiterea oricărui alt tip rapid disponibil de mesageri personali. Ei sunt singurele ființe bine personalizate care pot să se sincronizeze cu curenții universali conjugați ai marelui univers. Viteza lor în traversarea spațiului este variabilă, și depinde de o mare diversitate de influențe interferente, însă arhivele indică faptul că, în călătoria de îndeplinire a acestei misiuni, mesagerul meu însoțitor s-a deplasat cu 1.354.169.220.000 kilometri pe secunda timpului vostru.
Sunt pe deplin incapabil să explic minții de tip material cum un spirit poate fi o adevărată persoană, traversând în același timp spațiul cu o viteză atât de colosală. Însă acești Mesageri Solitari înșiși vin efectiv pe Urantia și pleacă la aceste viteze de neînțeles. Într-adevăr, dacă nu ar fi așa, întreaga economie a administrației universale ar fi în mare parte lipsită de elementul ei personal.
Mesagerii Solitari sunt apți să servească în calitate de linii de comunicare de intervenție în toate regiunile îndepărtate ale spațiului, ale unor tărâmuri neincluse în circuitele stabilite ale marelui univers. Se dovedește că un mesager funcționând astfel poate transmite un mesaj sau trimite un impuls prin spațiu unui tovarăș mesager îndepărtat la o sută de ani-lumină, după cum estimează distanțele stelare astronomii de pe Urantia.
Dintre miliardele de ființe care cooperează cu noi în dirijarea treburilor suprauniversului, nu există altele mai importante decât Mesagerii Solitari prin utilitatea lor practică și prin ajutorul lor câștigător de timp. În universurile spațiului, noi trebuie să ținem cont de neajunsurile timpului; de aici decurg marile servicii realizate de Mesagerii Solitari care, datorită prerogativelor lor personale de comunicare, sunt aproape independenți de spațiu, și care, din cauza imensei lor viteze de tranzit, sunt aproape independenți de timp.
Mă aflu în încurcătură atunci când trebuie să le explic muritorilor de pe Urantia felul în care Mesagerii Solitari pot să nu aibă formă, dar să aibă totodată personalități reale și definite. Cu toate că ei sunt lipsiți de forma care s-ar asocia normal unei personalități, ei dețin o prezență de spirit, care îi distinge de toate tipurile superioare de ființe spirituale. Mesagerii Solitari sunt singura clasă de ființe care par a fi înzestrate cu aproape toate avantajele unui spirit fără formă, laolaltă cu toate prerogativele unei personalități în deplina posesie a mijloacelor sale. Ei sunt adevărate persoane și, în același timp, înzestrați cu aproape toate atributele unei manifestări spirituale impersonale.
În cele șapte suprauniversuri, în general — însă nu întotdeauna — tot ceea ce ține să facă o creatură liberă de neajunsurile timpului și ale spațiului reduce proporțional prerogativele sale de personalitate. Mesagerii Solitari fac excepție de la această lege generală. În activitățile lor, ei nu sunt supuși aproape nici unei îngrădiri în utilizarea vreunei modalități de expresie spirituală, de serviciu divin, de slujire personală și de comunicare cosmică. Dacă ați putea contempla aceste ființe extraordinare prin prisma experienței mele în administrația universului, ați înțelege cât ar fi de dificil să se coordoneze problemele suprauniversale fără abila lor cooperarea.
Indiferent de cât de mult s-ar lărgi universul, probabil că nu se vor mai crea niciodată alți Mesageri Solitari. Pe măsură ce universul crește, trebuie ca munca extinsă de administrare să fie tot mai mult purtată de alte tipuri de ajutoare spirituale și de acele ființe care își au originea în aceste noi creații, cum ar fi creatorii Fiilor Suverani și Spiritele-Mamă ale universurilor locale.
Mesagerii Solitari par a fi coordonatorii personalităților pentru toate tipurile de ființe spirituale. Slujba lor ajută la înfrățirea tuturor personalităților vastei lumi spirituale. Ei contribuie mult la dezvoltarea, în toate ființele spirituale, a unei conștiințe a identități de grup. Fiecare tip de ființă spirituală este servit de grupuri speciale de Mesageri Solitari, care dezvoltă abilitatea acestor ființe de a înțelege toate celelalte tipuri și ordine și de a fraternizeze cu acestea, oricât ar fi ele de neasemănătoare.
Mesagerii Solitari fac dovada unei atât de uimitoare aptitudini de a coordona toate ordinele și tipurile de personalități finite — și chiar de a lua contact cu regimul absonit al supracontrolorilor universului maestru — încât unii dintre noi facem următoarea presupunere: crearea acestor mesageri de către Spiritul Infinit trebuie să fie legată într-o fel sau altul de manifestarea de către Autorul Comun a Minții Supreme-Ultime.
Atunci când un finalitar și un Cetățean al Paradisului cooperează pentru a trinitiza un "copil al timpului și al eternității" — operațiune care implică potențiale mentale nerevelate ale Supremului-Ultim — și când această personalitate neclasificată este trimisă pe Vicegerington, un Mesager Solitar (repercusiunea personalității presupuse a manifestării unei astfel de minți a deității) este întotdeauna desemnat ca însoțitor păzitor al acestui fiu trinitizat de creaturi. Acest mesager însoțește noul fiu de destin în lumea în care el este desemnat și nu părăsește niciodată Vicegeringtonul. Atunci când el este astfel atașat destinelor unui copil al timpului și al eternității, un Mesager Solitar este transferat pentru totdeauna sub singura supraveghere a Arhitecților Universului maestru. Noi nu știm ce îi poate rezerva viitorul unei astfel de asocieri extraordinare. Epoci de-a rândul, aceste asocieri de personalități unice au continuat să se reunească pe Vicegerington, însă nici una dintre aceste perechi nu a plecat vreodată de acolo.
Mesagerii Solitari sunt în număr staționar, însă trinitizarea fiilor destinului pare a revela o tehnică nelimitată. Cum fiecare fiu al destinului trinitizat își vede desemnat un Mesager Solitar, ni se pare că la un moment dat, în viitorul îndepărtat, rezerva de mesageri se va epuiza. Cine va prelua ștafeta muncii lor în marele univers? Serviciul lor va fi el oare asigurat de vreo dezvoltare nouă printre Spiritele inspirate ale Trinității? Într-o epocă foarte îndepărtată, marele univers va fi el oare administrat mai îndeaproape de ființe de origine trinitară, în timp ce creaturile de origine simplă și duală vor pleca în domeniile spațiului exterior? Dacă mesagerii se întorc la vechiul lor serviciu, acești fii ai destinului îi vor însoți oare? Trinitizările dintre finalitari și Cetățenii Paradisului-Havona vor înceta ele atunci când rezerva de Mesageri Solitari va fi absorbită pentru a acorda însoțitori-păzitori ai acestor fii ai destinului? Toți Mesagerii noștri Solitari eficienți vor fi concentrați pe Vicegerington? Aceste personalități spirituale extraordinare vor fi ele etern asociate acestor fii trinitizați ai unui destin nerevelat? Ce semnificație ar trebui să atașăm faptului că aceste cupluri care se reunesc pe Vicegerington sunt sub îndrumarea exclusivă a Arhitecților Universului maestru, aceste puternice ființe de mister? Noi ne punem aceste întrebări, și multe altele similare, și ne punem întrebări și asupra multor alte ordine de ființe celeste, însă nu cunoaștem răspunsurile.
Această operațiune, odată cu multe alte evenimente asemănătoare din administrarea universului, indică faptul că nu trebuie să ne amăgim, și că personalul marelui univers, și chiar și acela al Paradisului și al Havonei, este supus unei reorganizări precise și sigure în coordonare și în raport cu colosalele evoluții de energie care au loc în prezent în ansamblul domeniilor spațiului interior.
Noi înclinăm să credem că eternul viitor va fi martorul unor fenomene de evoluție universale care vor transcende de departe tot ceea ce a experimentat eternul trecut. Și noi anticipăm aceste prodigioase aventuri așa cum ar trebui să o faceți voi înșivă, cu o vie plăcere și cu o speranță mereu crescătoare.
[Prezentat de un Consilier Divin de pe Uversa.]
© 2004 Fundația Urantia. Toate drepturile rezervate.